Drumul spre nemurire

Posted: 21/05/2013 in Liber alese
Etichete:, , , , , , ,

                Ortodox sau neortodox, creştin sau păgân, musulman sau infidel, budist, taoist, confucianist, hindus… noroc că au ales părinţii tăi pentru tine ce să fi tu când vei fi mare altfel ai fi pus într-o reală dificultate. Oricum oricare dintre cele enumerate sau nu anterior ai avut (ne)şansa să fi ales altcineva pentru tine îţi este asigurată calea spre nemurire, spre viaţa veşnică. Aşa că dacă nu te preocupă prea mult treaba asta poţi sta liniştit, doar dă din mâini şi fă ca ceilalţi. Unele căi te duc spre o viaţă nouă rematerializat sub forma unui maharajah dacă ai fost suficient de demn în viaţa anterioară sau sub forma cine ştie cărei jivine dacă ai fost un păcătos nepăsător de cele sfinte. Altele îţi promit o viaţă veşnică însoţit de vreo şaptezeci şi ceva de fecioare dacă ai fost vrednic… sau vei fi vrednic… Asta nu ştiu de ce am impresia că nu este neapărat o recompensă, gândiţi-vă numai că ar trebui să mergeţi cu fiecare la shopping, nimic altceva, doar la shopping… Buuun.

                Ce te faci însă dacă descoperi că ceea ce au ales părinţii tăi pentru tine pe vremea când erai un ghemotoc plângăcios nu se prea potriveşte cu propria părere de acum despre lumea din jurul tău!? Normal ar fi să-ţi alegi propriul drum în deplină libertate şi siguranţă, ceilalţi îţi vor respecta alegerea. Simplu!? Nu prea.

                Orice alegere ai face te trezeşti că celelalte religii te condamnă la moartea veşnică în focurile ghenei. Adică te freacă ăla micu’ şi negru cu smoală pe şale. La nesfârşit. Cred că după o vreme poate deveni foarte plictisitor. Aşadar să ne lămurim, de o parte ai un singur drum spre nemurire iar de cealaltă parte ai „n” drumuri spre ăla micu’ şi negru. Care-i drumul bun?

                Dacă apelăm la statistică cred că mai tare ne încurcăm. Musulmanii-s mulţi ca naiba, hindu-s de cînd lumea, creştinii-s ceva mai noi da’ împărţiţi într-o mie de bucăţele. Toţi însă sunt absolut convinşi că adevărul absolut e în palmele lor…

                Nu-ncercaţi să găsiţi virtuoşi spre o mai bună lămurire, veţi eşua regretabil. Nu din cauză că nu veţi găsi ci tocmai dimpotrivă, pentru că fiecare drum are virtuoşii lui. Unii sunt atât de virtuoşi încât de generaţii întregi conducătorul spiritual al unei întregi naţii se materializează în aceeaşi familie sub forma unui ochelarist cu sutană roş-portocalie. Asta de vreo câteva sute de ani… Da, ştiu fiecare personaj virtuos are meritele lui şi nu mi-am propus să le minimalizez valoarea, să le-o neg în vreun fel sau cu atât mai mult nu mi-am propus să-i desconsider. Mi-s egali în ce mă priveşte pe mine. Toţi aceşti virtuoşi au valoarea pe care cineva doreşte să le-o dea, importanţa pe care cineva e dispus să le-o atribuie. Baiu-i când aceşti nobili virtuoşi încep să se măsoare-ntre ei sau când „fanii” unuia sau altuia încep să-şi compare modelele între ele. Spectacolul e de mare excepţie…

                În momentul ăsta aş zice un banc, oricum viaţa noastră „modernistă” e o poveste de râsul curcilor.

                Cică într-un sat de creştini de la capătul lumii trăia un singur evreu şi cum n-avea el sinagogă se ducea la biserică împreună cu ceilalţi şi azi aşa mâine aşa până când evreul nostru hotărăşte să se boteze şi el creştin. Fericire mare în sat, preotul scoate căldarea cu apă şi-l botează pe Iţic al nostru-n Ion. Toate bune şi frumoase numai că-n postul paştelui din bucătaria proaspătului Ion se revărsa pe toate uliţele satului un înnebunitor miros de friptură. Se adună vecinii şi-l chestionează pe-npricinat încercând să afle ce găteşte. Ăsta zice că fierbe mazăre. Stupoare-ntre săteni care-l cheamă în ajutor pe preot. Preotul mai hotărât intră-n curte, din curte în bucătărie şi scurt îl ia la întrebări pe vinovat. Ăsta că nu şi nu că el face mazăre. Mazăre!? Toţi vedeau carnea-n oală! La care evreul tot evreu zice că a stropit-o cu apă şi-a botezat-o mazăre.

                Cam aşa e cu toate-n viaţa, fiecare face cum crede din ce vede-n jurul lui. Uneori ne iese alteori nu dar de fiecare dată propria natură umană iese la iveală şi cred că de asta ar trebui să ţinem cont.

Înainte de orice suntem oameni, cu bune şi rele. Înainte de orice ar trebui să ne cunoaştem şi să ne acceptăm cum suntem. Înainte de orice ar trebui să încercăm constant să devenim din ce în ce mai buni. Înainte de orice ar trebui să ne respectăm propria persoană la fel de mult ca şi pe ceilalţi din jurul nostru şi invers, bineînţeles. Înainte de orice ar trebui ca nicio religie să nu-şi poată permite să ne ceară în numele vieţii veşnice nimic din ce ne-ar putea leza demnitatea umană.

Acu’ nu ştiu cum le-am putea face pe fiecare din toate astea înainte de orice 🙂 . Cred însă cu tărie că ar trebui să fim oameni, să fim cât mai umani în credinţa noastră şi-atunci divinitatea indiferent de forma pe care o capătă în spiritualul nostru ne va răsplăti. Nu cu viaţă veşnică, nu cred în asta ci cu şi mai multă umanitate.

SUNTEM oameni şi singurul lucru spre care putem tinde să devenim este tot omul. Mă îndoiesc de faptul că o furnică şi-ar dori să devină fluture. Părerea mea.

Oameni suntem aşa că hai să devenim înainte de nemuritori oameni şi mai buni apoi  ’om vedea cum a fi cu nemurirea.

_

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s