Eu: 1,73 m, optzeci şi de kile, brunet, hotărît şi foarte îndărătnic.

El: 58,6 mm pe 109,4 mm, vreo sută de grame (doar), cu spate interschimbabil, android nu’ş de care,Samsung Galaxy Mini 2.

De ce ne războim!? Păi să vă spun cum m-a adus jucăria asta minusculă pînă-n pragul demenţei, cum a început meciul „Eu vs. Samsung Galaxy Mini 2”.

Sînt mai conservator din fire şi mă ghidez după principiul „cu cît e mai simplu ceva cu atît acel ceva e mai rezistent, mai robust”, de aceea îmi aleg cu grijă lucrurile şi cumpăr altele noi destul de rar. Mă ataşez de cele vechi pe care le întreţin cu migală şi care pentru că le-am atins de atîtea ori devin cumva parte din mine. Iar dacă totuşi îmi cumpăr vreo „jucărie” nouă atunci ea trebuie să facă exact lucrul acela pentru care a fost zămislită. Adică, dacă o să cumpăr o maşină de tocat, de exemplu, atunci mă aştept de la ea să toace. Simplu. Nu mă aştept să-mi facă masaj în palmă în timp ce învîrt de mîner, nici să aibă vreun ventilator ataşat care să-mi fluture pletele inexistente ridicîndu-mi totodată gradul de confort şi nici să-mi fredoneze ultimul hit al lui Beyonce prin vreun ultra high-tech şi minuscul difuzor. Nu, nu vreau şi nu cumpăr lucruri gen casetofon cu brişcă şi desfăcător de bere. Mă enervează.

În acest context telefonul trebuie să servească doar scopului apariţiei lui pe planetă, adică să poţi vorbi la el. N-am nevoie de o mie de aplicaţii pe telefon pentru că am calculator pe care toate funcţionează mult mai bine. N-am nevoie de GPS pe telefon pentru că sînt din evul mediu şi încă mă bazez pe hartă cînd merg undeva, hartă pe care fie vorba între noi o download-ez de pe Google Maps 🙂. N-am nevoie de radio pentru că am unul în maşină mult mai performant decît unul de pe oricare telefon. N-am nevoie de internet mobil pentru că am pe laptop şi nu crăp dacă nu ma uit din cinci în cinci minute pe yahoo dacă mi-a intrat sau nu vreun e-mail nou şi tot aşa. Iar de facebook, twitter şi alte cele nici nu mai vorbesc, dacă vreau să ştie prietenii unde sînt atunci îi sun. Scurt şi la obiect. Singurul compromis pe care-l accept e faptul că îl folosesc şi pe post de ceas deşteptător şi de acest privilegiu se bucură, telefonul desigur, doar pentru că mă agasează noaptea ticăitul ceasurilor.

Mă obişnuisem cu vechiului telefon dar îl aveam deja de mai bine de patru ani şi se cam cerea în pensie oricît de bine m-am străduit eu să-l întreţin. Se termina mult prea repede bateria, lucru inacceptabil. Încep aşadar să caut oferte şi să compar preţuri şi performanţe. Nasol :(. Deşi le cam am cu tehnica, domeniul ăsta, al telefoniei, nu m-a atras niciodată aşa că eram puţin cam pe lîngă subiect. Toate erau smartphone, toate aveau procesoare nu’ş de care, memorie nu ştiu cîtă de parcă ar funcţiona pe post de servere de Exchange iar sistemul de operare în loc să amintească de ferestre deschise spre neant semăna mai degrabă cu o gustare de la McDonalds, gingerbread, ice cream sandwich sau jelly beans… No sărăcia să le purice! Aleg unul, cam la întîmplare recunosc, ghidat de numărul de ore de funcţionare al bateriei. A da, ghidat şi de dimensiuni, telefonul trebuie să fie mic şi uşurel nu ditai cărămida să faci biceps frumos de cîte ori îl ridici la ureche sau febră musculară de cîte ori îl muţi de pe noptieră pe suportul din hol să-ţi fie la îndemînă cînd ieşi din casă. Părerea mea 🙂. Am ajuns astfel stimulat şi de preţul promoţional la Galaxy ăsta, la Mini 2-iul ăsta de Samsung.

Ajung eu acasă cu el, îl bibilesc şi-ntorc pe toate feţele, testez una alta şi decretez într-un tîrziu, nu fără o oarecare strîngere de inimă după vechiul meu telefon, că e bun şi-ăsta şi-o să trăim fericiţi o vreme împreună.

Seara setez alarma, bifez zilele, aleg melodia şi somn. Dimineaţa pauză. Mă trezesc la şi un sfert după. O fi sunat!? Poate l-am dat prea încet şi nu l-am auzit. A doua seara verific ora alarmei, bifez iar zilele schimb melodia, poate aia de cu o seară în urmă fusese prea soft, dau preventiv mai tare şi somn. Dimineaţa pauză. Mă trezesc iar la şi un sfert după. Măi prietene asta e răzmeriţă sau ce? Toată ziulica l-am frecat şi am dat orele înainte să văd dacă sună „mîine dimineaţă” ori ba. Al naibii, cred că-i venise mintea la cap şi de fiecare dată suna conştiincios. A treia seara mă simţeam deja învingător, man vs. machine era 1-0. Fără prelungiri. Somn aşadar. Dimineaţa pauză. Mă trezesc la nu ştiu cîte sferturi după. Maica ta de telefon! Căutam din priviri un perete gol de care să-l lipesc prin coliziune directă dar eram deja în întîrziere aşa că mi-am amînat planurile. Pe diseară îi spun mental perfidului, rezolvăm totul ca-ntre bărbaţi, 1-1 nu-mi convenea scorul. Cînd s-a apropiat seara m-a cam cuprins groaza dar mi-am luat inima-n dinţi şi-am mai trecut o dată prin toate setările alarmei. În plus am dat volumul la maxim, ori suni ori te-o trăznit! Somn din nou. Dimineaţa salt înainte! Măi fraţilor un urlet de sirenă de vapor bombardat de zece MIG-uri 21 ce urmau să se ciocnească frontal cu trei trenuri intercity m-a făcut să sar pînă-n tavan. Brusc mi-am amintit de trompeta din armată. Pfai… Prietene îi zic, ia-o mai uşor! Eu ma trezesc cu cafea tu doar trebuie să mă convingi să mă dau jos din pat.

Ei aş, îi păsa lui de poftele mele. Dacă am dat volumul un fractal de nanozecime de milimetru mai încet n-a mai sunat. Dacă îl dădeam la maxim în dimineaţa următoare era cu salt înainte. După mai multe astfel de dimineţi miocardul meu a zis că-i destul şi ceva trebuie schimbat sau ar fi mai bine să-mi beau cafeaua înainte de urletul lui King Kong altfel cedează. Ce-i de făcut îmi zic!? Îl iau mai cu blăndeţe şi-ncep a-l freca iar cu degeţelul că nu pot să zic „butona” că n-are butoane. Descopăr opţiunea „alarmă inteligentă” şi deşi n-am înţeles atunci în ce-i consta inteligenţa mi-am zis că oricum nu mai am nimic de pierdut aşa că am activat-o. Dimineaţa am început să aud un sunet cristalin de clopoţei într-un crescendo calm şi suav. Era totuşi un sunet uman, ce-i? Sar mai cu blîndeţe din pat, mă uit la telefon şi mă liniştesc. Era alarma inteligentă draga de ea, pornise cu trei minute mai devreme. N-am mai aşteptat să urle iar King Gong şi-am oprit-o cu o mişcare neglijent-elegantă a degetului mijlociu.

Mi-e frică să modific volumul alarmei de teamă ca nu cumva să se oprească alarma inteligentă din sunat aşa că acum sîntem la pace, el sună cînd şi cum vrea iar eu mă trezesc cînd şi cum pot.

_

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s