Cargo – second edition – 2/3

Posted: 27/09/2013 in Liber alese
Etichete:, , , ,

Începe CARGO! Ţipete, gălăgie şi plete scuturate-n vînt. Rock-ăreală adevărată! A fost şi mai frumos ca data trecută, mult mai frumos. Ştiam şi mai multe versuri iar publicul era mult mai numeros şi mai „avizat” aşa că a ieşit o seară minunată. Ne-au plăcut cum au cîntat, ne-a plăcut muzica lor, ne-au plăcut cum au arătat ei pe scenă şi ce au făcut acolo, ne-au plăcut luminile şi sunetul, ce mai, ne-au cucerit pentru totdeauna. Am cîntat împreună cu ei şi-am ţinut ţopăind ritmul vreun ceas şi jumătate. Apropo’s de ţinut ritmul, era ceva mai în dreapta o domnişorucă cu plete de doi metri care încerca să şi le fluture înainte şi-napoi pe ritmul muzicii da’ nu prea-i reuşea mişcarea. Puştiul cel mare, care are un fin simţ muzical, văzînd-o atît de pe lîngă ritm întrebă candid: „da’ cu tanti aia ce-i? a păţit ceva?” 🙂 . Ce să fie?… N-avea nimic, poate doar un pahar în plus 🙂.

După ce s-a terminat tot spectacolul ne privim amîndoi puştii şi-i întrebăm, deşi zîmbetul lor spunea totul, dacă le-a plăcut. Le plăcuse doar că în momentul în care ne-am îndreptat spre maşină prîsplea zice hotărît: „eu nu plec pînă nu fac poze cu solistul”. A spus-o aşa ca pe o afirmaţie, nu era pic de rugăminte sau altceva în vocea lui, nimic imperativ. Rar am mai văzut o afirmaţie spusă cu atîta siguranţă, implacabil, plat. Ne-am uitat amîndoi unul la celălalt şi la îndemnul soţiei de a ţine cont de starea de surescitare în care se află, ne îndreptăm spre culise.

Mă gîndeam eu că vede înghesuiala de acolo şi încet, încet se linişteşte şi ne vedem de drum. Ei aş! Acolo dăm peste zbenguitoarea aritmică şi peste alte un milion de fete care toate ţipau şi voiau poză cu Baciu, cum să renunţe ăsta micu’ !? Degeaba încercam eu să-i arăt că n-are cum ajunge lîngă el, că n-are cum să dea toate fetele alea la o parte n-aveam cui.

Tot explicînd ce şi cum la un moment dat mă trezesc vorbind singur. Ăsta micu’ se strecurase printre zăbrelele gardurilor şi numai ce-l văd în spatele „solistului” înconjurat de poliţişti. Mă uit mai bine ne venindu-mi a crede… El era! Purta polarul meu pentru că se făcuse răcoare. Vă imaginaţi cum arăta cu haina mea atîrnîndu-i pînă la genunchi ca pe un gard. Cînd şi cum naiba l-am scăpat din mînă nu mă întrebaţi… Zadarnic încercam să-l strig, nu reuşeam să acopăr vacarmul din jur. Cum tot dădeam din mîini ca nebunu’ reuşesc să atrag atenţia unuia dintre poliţiştii lîngă care prîslea stătea cuminte. Din ochi ne înţelegem că-i al meu şi-l rog să mi-l repatrieze. Da’ poliţistu’, şi-ăsta dus cu pluta, se apleacă spre prîslea şi nu ştiu ce-i şopteşte la ureche. Se ridică apoi şi-mi face semn să mă liniştesc şi că totu-i în regulă. Ba nu, nu-i în regulă, urlu eu în mintea mea! Adu mă-i copilu’! Inutil, poliţistul rîdea şi-mi făcea acelaşi semn cu mîna să mă liniştesc. Ce-i şi cu ăsta, gîndesc, şi-a pierdut minţile!?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s