Archive for the ‘Îţi crapă capu’’ Category

I Said Bitch!

Posted: 13/09/2013 in Îţi crapă capu'
Etichete:,

Iată două exemple sau mai corect exemplare, de la care care orice bărbat are de învăţat! 🙂 🙂 🙂

Aşa trebuie pusă problema! 🙂 🙂 🙂 Aşa ca şi aici!

P.S. : Poate cineva să-mi spună de ce primul tag pe care mi-l oferă WordPress-ul este numele lui Britney Spears?

Anunțuri

Oamenii… Fiinţe mai stupide cu greu poţi găsi…

(mai mult…)

De cîte ori mă uit la televizor trăiesc sentimente contradictorii. O vreme am renunţat şi să-l mai deschid dar mi-am dat seama că am ratat chestii super faine aşa că am făcut un compromis cu el iar acum e mai mult pe post de radio. Ne urîm reciproc da’ nu putem trăi unul fără celălalt.

Zilele trecute mă apucă însă lenea şi cu o cafea nepermis de tîrzie în mînă îmi zic „hai să mai vedem ce-i pe sticlă”. Nimic mai simplu, paff primul buton apoi paff al doilea apoi iar paff pe primul că se pare că avea anumite reticenţe la presopunctură şi … dacă şi vouă vi s-a-ntîmplat vreodată să vedeţi ceva şi să nu ştiţi ce vedeţi atunci vă mulţumesc pentru compasiune.

Era … cum să zic eu, un fel de ocol de vite nu prea mare atîta doar că era un individ înăuntru. O fi boul? Mă intreb. Parcă era cu tauri ultima dată cînd am văzut ceva asemănător. Cadrul se deschide şi-l văd pe ăsta, blindat de parcă urma să joace fotbal american, învîrtindu-se atotcunoscător în jurul cîtorva baloţi de paie stivuiţi îm mijlocul împrejmuirii. I-or fi dat de măncare săracu’, primul gînd. Nu. Poartă cască, n-are cum, e altceva. Observ imediat arbitrii de pe margine şi bineînţeles susţinătorii: „you can do it Mike! Come on Mike!”. Ce vrea ăsta să facă!? Se frămînta vai de mama lui! Curiozitatea îmi învinge raţiunea şi rămîn blocat pe canal.

Peeewww! Sirenă, sus zăbrelele şi intră-n scenă un … viţel (?)… un … ceva  pigmeu bovin (?) …un fel de taur subnutrit şi modificat genetic după dimensiunea uriaşă a coarnelor cu vîrfurile tăiate în disproporţie evidentă cu dezvoltarea structurii osoase a animalului. Mic, mic da’ mînios rău de tot. Avea şi două mingi de baschet legate cumva pe spate care îi susţineau starea de frenezie isterică. În plus vedea şi bine. Rapid îl ia la ochi pe prostul blindat şi galop spre el. Ăsta micu’, blindatu’ cu capu’ mare din cauza căştii, sprinten ca o gazelă o ia la goană prinprejurul baloţilor de paie şi să vezi fente şi eschive. Tribuna în delir!

Pe cînd mă gîndeam eu mai bine ce naiba de finalizare o avea toată treaba asta, îl răpune prin rugăciune ori ce naiba, blindatu’ înşfacă abil una dintre mingi şi glonţ spre marginea ocolului (acu’ se explică de ce era atît de mic ), salt şi coş cu panoul. La propriu. Da, adică a luat mingea de baschet de pe spatele viţelului isteric, a fugit spre marginea ocolului unde era instalat un coş de baschet cît se poate de adevărat şi a înscris. N-am fost destul de pe fază şi nu pot spune dacă a comis  „paşi” sau nu. Isterie în tribune, „come one Mike, only one to go!”.

Ce sărăcie mai e şi asta!? Îmi zic. Hopa, viţelul dă semne de înteligenţă nativă şi se instalează strategic între baloţii de paie şi fraieru’ cu capu’ mare. Eram deja satisfăcut. Hai frate, către viţel, omoară-l repede că-i prea prost să scape dacă tot s-a băgat în aşa ceva. Măcar să se termine uşor şi fără chinuri. Multe. Primul asalt dezamăgire totală. Nu numai că nu-l nimereşte pe prost da’ pierde şi ultima minge. Pfaai… No, asta e. Viţelul însă, agil ca o un jaguar, se-ntoarce-n loc şi dăi viteză. Îl izbeşte pe prost fix în momentul în care era în plin salt. Stele verzi.

Blindajul nu i-a folosit la nimic pentru că în momentul saltului abdomenul i-a rămas complet neprotejat şi cum viţelul n-avea o înălţime respectabilă exact acolo l-a pocnit. L-au cules rapid cu targa şi l-au urcat într-o ambulanţă. După cît singe îi curgea pe gură avea clar leziuni interne serioase  da’ el era foarte fericit. Striga-ntr-una: „I’m ok, I’m ok!”.

Oi fi eu de modă veche da’ prostie mai mare ca asta n-am văzut aşa că acum mi-e teamă ca nu cumva să vină o secetă mare şi să sece Atlanticul că ăştia-s în stare să se-ntoarcă pe jos în Europa numa’ aşa dintr-un sictir. Acu’ de bine de rău înoată greu şi pe care s-or încumeta totuşi să-noate da’ de i-or mînca rechinii.

Morala ar fi: dacă tot pigmeul bovin e mai puternic atunci asigură-te că măcar cu inteligenţă-l dovedeşti.

Am primit zilele astea unul din cele mai tari bancuri pe care le-am primit în ultima vreme şi mă simt obligat să-l disec pe toate părţile. Sună cam aşa:

 

Şeful:

-Ai ochii roşii şi umflaţi. Ai venit la serviciu beat?

Angajatul:

-Nu şefu . . . nu sunt beat. N-am vrut să vin la serviciu şi am plâns.

 

            Acest haiku al bancurilor reuşeşte să spună mai multe despre noi prin pauzele dintre cuvinte decât prin cuvintele propriu-zise.

            “Ai ochii roşii şi umflaţi” este o afirmaţie plată, inefabilă cumva nu o exclamaţie plină de surpiza uimirii. Şeful ştie dinainte acest lucru şi afirmându-l verbal îl face pe angajat să conştientizeze implacabilitatea acestui adevăr. Normal că are ochii roşii doar este un pierde-vară mai trebuie doar să constate şi el, angajatul, aceasta.

Întrebarea şefului ce urmează imediat acestei afirmaţii este o constatare defapt iar semnul de întrebare de la sfârşit ar trebui interpretat ca o ridicare superioară din sprânceană de genul “ei!? ce ai de zis la asta?” din partea şefului. Totul ar trebui citit astfel: ai venit beat la serviciu (nr. – pauză lungă şi apăsătoare apoi) ei!? ce ai de zis la asta? Dar timpul şefului e prea preţios pentru a rosti toate cuvintele şi astfel a mai câştigat o nanosecundă valoroasă în care a reuşit să supravegheze, ca un rafinat cunoscător ce este, pe ecranul cât un laptop al mobilului, variaţia y-t-d a indicelui BET-FI in corelaţie directă cu BET-XT. Oricum, normal că e beat că doar n-o avea ochii roşii de la lectura de azi noapte. E puţin verosimil să fi adormit cu “Idiotul” lui Dostoievski în braţe la ora patru dimineaţa. Doar CFR-ul a făcut 3-1 cu U aseară, e evident deci că el, angajatul a băut de bucurie. Sau de tristeţe. Irelevant.

“Nu şefu . . . nu sunt beat” exprimă, cum altfel, regretul profund al angajatului. Cel mai probabil cele trei puncte înlocuiesc pudic o vulgară zicere plină de revelaţie întârziată, prea nerafinată pentru urechile şefului la auzul căreia acesta din urmă ar putea avea o erupţie instantă de urticarie. Eroul înfrânt (nr. – angajatul) regretă eşecul propriu în a găsi beatitudinea (nr. – se observă cu uşurinţă rădăcina cuvântului). De ce nu s-a gândit şi el la asta!? Ar fi putut uşor s-o facă doar că nu i-a venit în minte sunt regretele târzii ce-i bântuie mintea-ncurcată, scăparea ar fi fost atât de aproape…

Opoziţia, lupta interioară de proporţii apocaliptice, o adevărată valhalla a modernităţii concluzionată sublim “am plâns” încheie trăirile devastatoare din sufletul neânţeles al eroului. El cedează în faţa dorinţei lăuntrice de a atinge sublimul prin beatitudine şi îşi acceptă cu amărăciune soarta venind la serviciu supunându-se astfel concretului cotidian. “Am plâns” încheie cum spuneam şirul încercărilor supraomeneşti la care este supus eroul spălând cu puritatea lor toate eşecurile acestuia. “Am plâns” îl face părtaş de suferinţă cu toţi înaintaşii celebri şi pătimaşi ai stării atinse sau nu de beatitudine.

Autorul încheie asemeni Răscoalei lui Rebreanu închizând ciclic capodopera. Ochii originari ai începutului plâng apoteotic în final.

În încheiere aş remarca faptul ca autorul necunoscut a ales să sintetizeze toată emoţia în doar patru fraze, patru entităţi. Acest patru arhaic este jumătatea rotundului opt, numărul magic al mult prea plinului de înţelepciune orient chinez. Jumătatea perfecţiunii numărului magic subliniază încă o dată în subconştientul nostru eşecul fără rost al eroului.

Aş mai adăuga, strivit de greutatea paşilor lui Lucian Blaga, deschizatorul de drumuri că “eu nu ( ??? 🙂 ) distrug corola de minuni a lumii”…

 

PS: Pentru effect maxim citiţi vă rog această expunere cu intonaţia unui crainic de la Speranţa TV. Urmăiţi Speranţa TV, nu?

Dacă vă întrebaţi ce-i SF-ul ăsta puteţi uşor găsi un răspuns pe Wikipedia aici.

V-aţi lămurit? Cam nu?

Atunci vedeţi aici şi sunt convins că v-aţi lămurit :). Bonsai-ul ăla e demenţial dar ce are a face cu proteina!? Nimic, doar subconştientul nostru trebuie să lucreze…

La ce foloseşte minunea asta? Foarte simplu, vedeţi aici. Dacă vi se pare că ăsta-i doar un pasionat de ciudăţenii mă văd obligat să insist să urmăriţi neapărat videoul din acest articol.

Vi s-a uscat gura? Sper că nu de poftă 🙂 sau mai corect 😦 de trei ori 😦 😦 😦 …

Cred că orice aş spune în plus e de prisos… Data viitoare când cumpăraţi şuncă gândiţi-vă puţin…

Poate sunteţi prea tineri şi nu ştiţi că înainte de ’89 în prăvălii se găseau „tacâmuri de pui”, adică: spate, picioare, gât şi cap. Era cel mai ieftin produs, cu adevărat ieftin. Acum porcăria aia de tacâm din fericire nu se mai vinde, a apărut şunca. Un pic de carne proastă „bucătăţită” şi nişte transglutaminase delicios de 100% naturală şi ceea ce acum ceva  vreme ne întorcea maţele pe dos a devenit delicatesă…

Aldis, Cristim, Meda, Maestro, oare câţi ca ei…?

M-aş face vegetarian da’ nici aolo nu cred că-s toate cum ar trebui…

Poftă… mică, foarte mică.